Inca o zi…
Da, simt nevoia sa scriu (in ciuda faptului ca acesta nu e un blog personal), insa ma simt atat de apropiat de membrii Crew-ului (in limita prieteniei – sa nu cumva sa intelegeti gresit), incat nu cred ca i-ar deranja daca as mai scrie din cand in cand la misto – cand imi mai vine pe chelie.
Azi a fost o zi lejera, mai ales la scoala, unde am chiulit 2 ore pe degeaba.
Dupa scoala am mers si am cumparat cateva sprayuri pentru weekendu asta, sa avem ce sa consumam, iar apoi prin oras.
Ah da, si vroiam sa mai scriu inca ceva pe ziua de azi, insa m’am gandit ca nu ar avea rost sa postez de 2 ori pentru un paragraf si ceva.
Doream sa va impartasesc planurile noastre de viitor. Am vrea sa facem si un steag pe care sa il arboram pe gard la meciurile echipei locale, cu speranta sa mai castigam vizitatori pe site. Un al II-lea gand pe care il aveam a fost sa ne facem tricouri cu imprimeuri “Hooligans Crew”. Practic, cand vom realiza aceste 2 lucruri pot in final zice ca am devenit oarecum “celebri”, si voi trage aer in piept, privind inapoi spre cele prin care am trecut ca tovarasi, si prin cele care vom trece, de asemenea, tot impreuna. Avand in vedere ca drumurile noastre se vor desparti la liceu, aceast grup va fi aproape singurul lucru care ne va tine aproape.
Personal, vreau sa vad blogul peste ani si sa zambesc, gandindu-ma: “Doamne ce minte aveam pe-atunci!”…
-Admin


veniti la meciuri mah?
la mai mare;)
Toate bune si frumoase,desi imi place propozitia “am chiulit 2 ore pe degeaba” cred ca diriq va aprecia sa auda asa ceva
)(glumeam)
vad ca treba devine serioasa ,dupa cate se vede nu cred ca banii o sa fie problema, ci cum se vor realiza tricourile(steagul fiind mai usor de realizat)
ba ai omis ceva ………..sediu central, ca in scoala sunt toate bune si frumoase, dar la liceu unde se intalnesc membrii hooligans?
bha dak veniti la meciuri va capturez steagu=))
glumeam:))
:*